Samarescu a demisionat din consiliu!
Marti, la inceputul primei reuniuni a legislativului municipal din acest an, presedintele de sedinta Constantin Panturescu i-a rugat pe colegi sa-i acorde atentie cateva minute lui Catalin Samarescu. S-a facut liniste in sala, de parca se anticipa un anunt important. Si chiar asa a si fost! Emotionat, cu vocea putin cam tremurata la inceput, consilierul local PSD i-a lasat uluiti pe cei prezenti prin ceea ce a avut de spus: "Iarna se pare ca ne-a surprins din nou nepregatiti, dovada ca la Curtea de Arges am inregistrat si un mort. Am constatat inca o data faptul ca s-a pastrat conlucrarea deficitara intre serviciile publice. Cea mai buna dovada este starea trotuarelor, cu zapada batatorita si cu gheata, pe care nu se invredniceste cineva s-o curete. Fiind consilier local, ma simt responsabil de aceasta situatie. Poate ca este si vina mea, nu numai a altora care trebuie sa raspunda direct de functionarea perfecta a acestor servicii. Personal am decis sa demisionez din acest moment din Consiliul Local. Vreau sa dau astfel un semnal pentru cei care trebuie sa raspunda de buna gestionare a gospodaririi orasului. Regret daca prin acest gest am incurcat anumite calcule, despre care va marturisesc ca nu am habar. Va multumesc pentru ca ati avut rabdare sa ma ascultati, va urez mult noroc in continuare si Dumnezeu sa ne ajute pe toti!" Catalin Samarescu a incheiat scurta sa declaratie cu vocea mult mai ferma decat la inceput. Si-a luat haina si s-a ridicat de la masa consilierilor locali, ocupand loc in sala, unde primul care i-a venit alaturi a fost directorul de la AQUATERM, Ion Bolovan. De ce demisioneaza din legislativ oamenii cu functii in PSD? Aceasta este o intrebare legitima, deoarece demisia lui Samarescu este a treia in actualul mandat. Prima a fost a presedintei Organizatiei de Femei a PSD, Claudia Mihailescu. Dumneaei a demisionat din Consiliul Local la sfarsitul lunii iunie 2006 din motive de serviciu, locul vacantat astfel fiind ocupat de Iliana Parfene. A urmat vicepresedintele Vasile Sabie, in martie 2011, care a plecat si din partid si din legislativ, apeland tot la demisie. Dumnealui a fost inlocuit de Ion Zoican, urmatorul inscris pe lista candidatilor din 2008. Acum a venit randul lui Catalin Samarescu. Motivul sau, functionarea deficitara a serviciilor publice si, implicit, a administratiei municipale, conduse de nimeni altul decat de presedintele PSD Curtea de Arges, primarul Nicolae Diaconu. Foarte interesanta a fost declaratia demisionarului, care a spus ca ramane in PSD, simtindu-se reprezentat de ideile si valorile promovate de doctrina partidului. "Raman la dispozitia PSD si alaturi de USL!" Povestea cu craiasa zapezii nu prea tine! Ieri, la ora 14.00, Catalin Samarescu a sustinut o conferinta de presa la sediul USL de pe Buevardul Basarabilor. La care a aparut singur, fara vreunul dintre colegii de la seniori, caci tinerii s-au retras discret in alta incapere. In fata presei, acesta a sustinut tot povestea cu craiasa zapezii, cu gheata care rupe oasele argesenilor, dar ferindu-se sa incrimineze cumva pe directorii Ghita sau Nastea, de la SPGC, respectiv de la SPU. Pentru primul am inteles retinerea, pentru ca este liberal si, deci, membru al USL. Pentru al doilea e ceva mai greu, daca uitam ca este unul dintre apropiatii primarului. Dar asta e alta poveste, care nu are de-a face cu nevoia de respect, libertate si demnitate pe care o clameaza Catalin Samarescu pentru el si pentru toti romanii. Este demn de respect curajul de a demisiona din functia de consilier local daca vrei sa-ti salvezi onoarea si chiar sa dai un semnal celor care mai raman in legislativ ca nu se mai poate asa. Dar daca te adrezezi surzilor, orbilor sau mutilor, ce-ai realizat?... "Asa am simtit eu nevoia sa fac", s-a explicat omeneste Catalin Samarescu. Si trebuie inteles pana la un punct, deoarece in ultimul timp a fost clar marginalizat. Legal el este presedintele ales al tinerilor pesedisti, dar de luni de zile functia i-a fost uzurpata de Razvan Popescu si de grupul lui. Acesta a organizat in vara trecuta cateva conferinte de presa destul de balbaite, prezentandu-se drept presedinte interimar, dar fara sa precizeze cine-l "unsese" in functie. Chestionat la vremea respectiva, Samarescu sustinea ca el este seful. Dar in fata ieseau mereu altii, care n-ar fi indraznit sa faca asa ceva daca n-aveau "spate"! Iar cand pedelistii au ajuns sa curete zapada din fata sediului PSD de pe str. Nevers, saptamana trecuta, probabil ca paharul rabdarii sale a dat pe de laturi. Si, firesc, s-a ajuns la o demisie de onoare, care nu are cum sa faca bine partidului. In plus, probabil ca va fi acuzat ca nu s-a consultat cu tinerii sai colegi, dar cu care, cu Razvan Mondialul?... Cert este faptul ca seful sau de partid, primarul, a fost printre ultimii care a aflat de demisia inregistrata deja oficial ieri dimineata. Acum nu mai este cale de intors, iar Catalin Samarescu a declarat ca nu va mai candida pentru un nou mandat de consilier si nici atat pentru unul de primar, desi in 2008 se luase in calcul o astfel de posibilitate. De asemenea, a negat categoric ca ar fi fost contactat de cineva de la PDL sau de la alt partid. Asa ca va ramane in PSD si in USL, dar ca simpla impresie pare deja izolat pentru ca si-a permis sa le ia fata multora printr-o lectie de moralitate. Asta daca nu se va descoperi ca exista si alte dedesubturi in toata povestea asta destul de ciudatica...
(03 Februarie 2012)